Acasă » Știri » Doliu în presă! A murit jurnalistul Darius Martinescu

Doliu în presă! A murit jurnalistul Darius Martinescu

De: Cancan 13/10/2021 | 17:47
Doliu în presă! A murit jurnalistul Darius Martinescu

Jurnalistul Darius Martinescu a murit, miercuri, după o luptă grea cu o boală cumplită. 

Vestea tragică a morții sale i-a întristat pe colegii de breaslă, precum și pe cei care l-au cunoscut, potrivit gândul.ro

„Astăzi este o zi tristă!! Dragul meu coleg Darius, nu mai e printre noi! A plecat printre îngeri. Drum lin printre îngeri. Oriunde ai fi, știu sigur că ești într-un loc mai bun. Nu are cum altfel. Suferința ta a luat sfârșit”, este mesajul unuia dintre colegii de presă.

„Am împărțit clipe mai bune și mai proaste”

La rândul lor, jurnaliștii de la ct.100.ro au transmis un mesaj emoţionant după moartea lui Darius Martinescu: „Soarta alege să îi ia pe unii dintre noi prea repede. Astăzi a mai murit un ziarist din Constanța, înnegrind astfel o listă care nu ar fi trebuit să exista a celor care pleacă dintre noi când încă sunt în floarea vârstei.

Darius Martinescu, fost redactor șef al subredacției Dobrogea a ziarului România liberă, s-a stins azi din viață.

Am lucrat împreună ani buni la România liberă. Mult timp, în același birou.

Am împărțit, așa cum împart ziariștii, clipe mai bune sau mai proaste, căci viața într-o redacție de ziar, în presă în general, nu-i chiar roz.

Un om calm, un bun ziarist de investigații, bun cunoscător a tot ceea ce se întâmpla în domeniul militar, despre care scria deseori (pasiunea aceasta l-a dus și în Afganistan, în 2008, de unde a scris mai multe reportaje), un soț și un tată, cu vise, cu speranțe, cu planuri de viitor.

Tare nedreaptă este viața… Condoleanțe familiei și multă putere!”, transmit aceștia.

Ce spunea Darius Martinescu despre meseria sa

În urmă cu ceva timp, regretatul jurnalist a transmis câteva gânduri despre planurile sale de viitor în ceea ce priveşte meseria pe care o iubea atât de mult.

„Atunci când faci un reportaj, poţi să arăţi frumosul din natură şi oameni; dacă faci o investigaţie scoţi la suprafaţă ilegalităţile sistemului şi părţile urâte ale naturii umane. După aproape două decenii de frumos şi urât la Observator de Constanţa, Jurnalul de Constanţa, Jurnalul Naţional, România Liberă, Ziarul Timpul, Ecomunitate, Avocatura.com. Jurnal de Investigatii, Ziarul de Investigatii şi Dobrogea TV, atunci când te uiţi în jurul tău constaţi că nu s-a schimbat nimic. Şi atunci vrei să faci tu ceva care să schimbe măcăr un pic lucrurile în direcţia bună. Eu o să încerc şi voi o să decideţi dacă am făcut bine sau nu.”, scria Darius la descrierea sa de pe site-ul constantanoastra.ro.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Un bărbat deghizat în FEMEIE a reușit să fure 20.000 de lei de la indivizii pe care îi seducea: „M-a abordat o doamnă, m-a hipnotizat pe loc”
Un bărbat deghizat în FEMEIE a reușit să fure 20.000 de lei de la indivizii...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Zodia care va plânge cu lacrimi amare în weekend. Va avea parte de un mare ghinion
Zodia care va plânge cu lacrimi amare în weekend. Va avea parte de un mare...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și a mâncat un chips extrem de picant
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la doar 100 de metri de casa lui, nu a cerut ajutor
Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Horoscopul Wuyku, zodiacul cu doar patru zodii. E conceput de tibetanii care puteau prezice viitorul
Horoscopul Wuyku, zodiacul cu doar patru zodii. E conceput de tibetanii care puteau prezice viitorul
Țara cu cei mai mulți miliardari care e plină de cartiere întregi de locuințe abandonate sau neterminate. Piața imobiliară s-a prăbușit brusc
Țara cu cei mai mulți miliardari care e plină de cartiere întregi de locuințe abandonate...
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA  pe care le-au numit „distructive şi ostile
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Românii trebuie să raporteze. Statul vrea să știe tot
Românii trebuie să raporteze. Statul vrea să știe tot
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
BANC | Bulă se roagă, după o lucrare de control la geografie
BANC | Bulă se roagă, după o lucrare de control la geografie
Bruneta asaltată de milionari a dezvăluit cum încearcă bărbaţii însuraţi să o agaţe: Întotdeauna găsesc o cale
Bruneta asaltată de milionari a dezvăluit cum încearcă bărbaţii însuraţi să o agaţe: Întotdeauna găsesc...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
CRBL, surprins cu noua iubită după divorțul de Elena Viscu. Artistul, cucerit de o tânără de 23 de ani
CRBL, surprins cu noua iubită după divorțul de Elena Viscu. Artistul, cucerit de o tânără...
Alina Bădic, explicații despre legea rezonanței. Cum ne putem desprinde de vibrațiile joase. Așa o să avem șanse mai mari la bani și fericire
Alina Bădic, explicații despre legea rezonanței. Cum ne putem desprinde de vibrațiile joase. Așa o...
Statul îți ia banii dacă nu faci acest lucru. Se apropie data limită până la care românii pot depune formularul 230. Cum să redirecționezi o parte din impozitul pe venit
Statul îți ia banii dacă nu faci acest lucru. Se apropie data limită până la...
×